Musca cea înţeleaptă - de Ioan Crişan

Prietenul meu scriitor, Ioan Crişan, şi-a lansat în data de 26 iunie 2009 noul volum de schiţe umoristice, "De râsul corului". După cum promiteam, revin cu una din aceste schiţe din noua carte. 

Pentru cei interesaţi în a cumpăra cărţi de-ale lui, lăsaţi un mesaj sau scrieţi-mi un mail.

Enjoy reading.

MUSCA CEA ÎNŢELEAPTĂ

Dacă nu ştiaţi, şi muştele pot fi botezate, aşa cum şi oamenii se botează între ei sau îşi botează copiii, animalele, amantele sau, după caz, amanţii. Deci, pe musca în cauză o chema Cecilia şi Cecilia discuta pe tavanul unei bucătării cu o surată foarte tânără şi neexperimentată. Cum musca cea tânără nu avea încă nume, cu voia ta, cititorule, îi voi spune Mona. Să ascultăm puţin din dialogul celor două zburătoare:
 - Ascultă la mine, mucoaso, că eu am văzut multe în viaţa mea!
 - Ascult, tanti!
 - Poţi tu să asculţi mult şi bine, dacă nu bagi şi la căpăţână!
 - Bag, tanti Cecilia!
 - No bagă… uite îl vezi pe omul acela burtos, care şade liniştit la masă şi îşi bea cafeaua?
 - Îl văd, tanti, este un nene foarte calm şi liniştit!
 - Nu va mai fi mult timp, priveşte…
 Şi Cecilia se lansă în zbor şi ateriză pe nasul borcănat al burtosului. Omul dădu leneş cu mâna şi Cecilia reveni lângă Mona.
 - Ai văzut?
 - Da, am văzut că te-ai speriat şi ai venit înapoi.
 - Distracţia abia începe, ţâcă! şi Cecilia se lansă din nou, de data asta aproape de intrarea în urechea omului, şi acolo începu să bâzâie şi să îşi şteargă aripile cu picioarele dinapoi.
 Din nou omul dădu plictisit din mână şi Cecilia îi intră repede în ureche. Palma grea a lovit prea târziu urechea şi o parte din obraz, fiindcă Cecilia era deja pe marginea cănii de cafea, de unde a servit o porţie, dar a dat-o repede înapoi, pentru că era fără zahăr. Omul burtos se frecă, înciudat, cu palma peste porţiunea dureroasă şi apoi a întins mâna după cană, exact când Cecilia i s-a aşezat din nou pe nas. Probabil că te aştepţi să spun că din nou burtosul şi-a tras una zdravănă peste rât, dar nu a fost aşa; din contră, omul a lăsat încet cana şi, privind chiorâş spre vârful nasului, la Cecilia, a apropiat mâna hoţeşte, cu gând să o prindă cu o mişcare scurtă şi apoi să o măcelărească, dar ţi-ai găsit! Cecilia a avansat repede spre ochiul stâng şi acum amândoi se priveau ochi într-un ochi. Burtosul a clipit de câteva ori şi, cum Cecilia nu avea de gând să plece de acolo, omul a lovit din nou, de data asta cu un ziar luat pe furiş de pe masă. Dacă ar fi dat mai cu sete, poate că Cecilia, care râdea în hohote, nu ar mai fi avut timp să zboare pe urechea lovită şi de acolo imediat înapoi, pe nas, pentru că palma s-a lipit din nou pe ureche.
 - Au! urlă burtosul şi sări în picioare.
 Gata, războiul era declarat şi omul a început să alerge, gâfâind, cu ziarul deasupra capului, prin încăpere. Cecilia s-a pus din nou pe urechea vătămată şi omul a început să urle:
 - Nu acolo, ticăloaso! şi îşi scutura capul ca un boxer care a încasat mai multe lovituri puternice şi, în acelaşi timp, se lovea cu ziarul peste toată porţiunea capului. Dar Cecilia nu mai era de mult în zona periculoa¬să, era pe marginea zaharniţei.
 Văzând că puştoaica cealaltă se pregăteşte să vină şi ea acolo, a zburat cu viteză lângă ea:
 - Ce-ai vrut să faci, puţă?
 - Am vrut să vin lângă dumneata, tanti, să gust şi eu puţin zahăr!
 - Parcă îţi era frică de ăla…, zâmbi Cecilia. 
 - Sigur că mi-era frică, dar erai şi dumneata acolo şi lângă dumneata nu-mi mai e frică de niciun om!
 Cecilia o mângâie pe aripi pe tinerică şi întoarse capul, să nu o vadă fata că era îmbujorată la faţă după o asemenea laudă.
 - Pot să zbor şi eu pe zahăr, tanti?
 - Nu acum, dragă, mai aşteaptă puţin şi, după ce îl duc pe ăla la fereastră sau îl scot afară din bucătărie, poţi să te ghiftuieşti cu cât zahăr vrei, bine?
 - Bine, tanti Cecilia, ce bună eşti dumneata cu cei mici!
 Cecilia s-a avântat în jos şi a trecut calmă prin faţa omului burtos, care respira greu şi se ţinea cu o mână de spătarul unui scaun. Văzând că omul încă nu reacţionează, mai trecu o dată chiar prin faţa ochilor şi apoi se puse din nou pe nas. Asta a fost chiar prea de tot, şi din nou acesta s-a plesnit, de data asta peste nasul borcănat, apoi, înjurând, a fugit la chiu¬vetă şi şi-a dat cu apă pe faţă. Cecilia după el, călare pe ureche. Mona, de pe tavan, râdea în hohote şi a strigat:
 - Acum pot să iau zahăr, tanti?
 - Imediat, puştoaico! şi a zburat direct în urechea omului, a ieşit repede şi s-a aşezat lângă un ochi.
 Sărmanul burtos stătea rezemat cu amândouă mâinile de chiuvetă şi se privea în oglindă, respirând greu. Când Cecilia era pe punctul să îi intre într-o nară, din nou s-a lovit cu dosul mâinii peste porţiunea atacată, dar de data asta a lovit cu milă, ceea ce nu a fost prea dureros pentru el. Când Cecilia i-a intrat iarăşi în nas, omul şi-a strigat soţia:
 - Aneta!!!
 Pe uşă a intrat o burtoasă, care şi-a pus mâinile în şolduri şi l-a întrebat:
 - Ce e, Pufuleţ?
 - Mă omoară o muscă, dragă!
 - Vai de mine, Pufuleţ, dar ce ai la ureche?! Ai ceva negru!
 - Sigur, e musca naibii! spuse burtosul şi se plesni încă o dată. Au, o omor!
 În timpul acesta, Cecilia s-a apropiat razant de faţa femeii, apoi a început să zboare cu viteză în jurul capului ei. Bâzâia fericită şi, după ce Aneta a ameţit şi a început şi ea să înjure, Cecilia s-a oprit pe sticla ferestrei deschise, iar cealaltă, cea pe care eu am denumit-o Mona, nici nu se mişca de la locul ei de frică. Totuşi, cu toată frica, era atentă, pentru că trebuia să înveţe de la surata ei cum să-şi bată joc, în viitor, de oamenii mari şi proşti. Amândoi burtoşii s-au repezit după Cecilia şi îşi lipeau care mai de care mâinile de sticla ferestrei. Burtosul şi-a împins soţia la o parte şi a închis geamul cu zgomot.
 - Ce faci, Pufuleţ?
 - Nu vreau să scape, asta trebuie să moară aici, în această casă, acum!
 Cecilia s-a oprit o secundă pe obrazul femeii, care era cât pe ce să încaseze o palmă, apoi, cum musca zbura în zigzag, amândoi burtoşii ţopăiau cu mâinile pe sus.
 - O am, ba nu! 
 - Fă loc, Pufuleţ, fă loc să o plesnesc!
 Era o luptă inegală şi prima care şi-a dat seama de inferioritatea lor a fost burtoasa, care a părăsit prima câmpul de luptă şi s-a îndreptat către dulapul de bucătărie.
 - Ce faci, dragă, nu mă ajuţi? şi-a întors omul capul către Aneta şi, în acelaşi timp, Cecilia i s-a aşezat din nou pe nas.
 - Vreau să caut spray-ul de goange, Pufuleţ!
 - E gol, au, ’tu-ţi mila mă-tii!!!
 - Iar te-ai lipit şi îţi curge sânge din nas, Pufuleţ, nu pune mâna! Ia să văd...
 - Au! tu nu pune mâna, dragă!
 - Treci la baie să te spăl, Pufuleţ, şi vezi să nu iasă şi ticăloasa!
 Cecilia şi-a chemat surata la o gură de zahăr şi, în timp ce se înfruptau amândouă, s-au pus pe taclale:
 - Ţi-am spus că oamenii sunt proşti?
 - Da, tanti, şi mie care îmi era frică de ei… Ce bun e zahărul!
 - Acum, după ce le-am făcut, îţi mai este frică de ei, micuţo?
 - Acum îmi e mai puţin...
 - Vezi, cu timpul te înveţi cu ei! Mai sunt unele muşte proaste care o încasează, dar alea sigur nu au avut îndrumătoare aşa bune ca mine când au fost mici.
 - Tanti Cecilia, dumneata, când ai fost mică, pe cine ai avut să te înveţe să te fereşti de oamenii proşti?
 - Ei, la mine e nativ, dragă, nu se vede?
 - Cum să nu, tanti!
 - Totuşi, am avut şi eu o îndrumătoare care mi-a predat primele noţiuni!
 - Şi acum unde este acea tanti care te-a învăţat, tanti Cecilia?
 - A fost o proastă până la urmă. Numai un pic nu a fost atentă, cineva i-a închis geamul în faţă şi, până la urmă, s-a uscat între ferestre. Nu am putut-o ajuta cu nimic… mai serveşte din zahăr, drăguţo!
 - Mulţumesc frumos, tanti! Au multe lucruri bune oamenii.
 - Sigur că da, au tot felul de bunătăţi şi culmea că ce au mai bun, în loc să-l mănânce, trag apa după el la baie şi dispare imediat, printr-o gaură, în jos. Sunt proşti, ce mai!
 - Da, am văzut şi eu asta!
 - Şi mâncarea, pe care o uită pe masă câte două zile şi care miroase atât de îmbietor, ei o aruncă după ce o gustă şi apoi se strâmbă. Mai şi spun că e stricată aşa bunătate!
 - Da, o aruncă, în loc să o lase acolo, descoperită, ca să ne înfruptăm noi, muştele!
 - Vezi, micuţo, de aceea trebuie să ne răzbunăm! Oamenii sunt răi şi, în timp ce înfulecă, dând din mâini să nu putem mânca şi noi cu ei din aceeaşi farfurie, peste ce mai rămâne nemâncat, aşează o zdreanţă căreia îi spun prosop de bucătărie şi nu mai poţi face nimic. Odată, mi-am pus ouăle cu micuţii mei copilaşi pe nişte chifteluţe uitate neacoperite în cămară şi ce crezi că a făcut omul, nu ăsta, altul din altă casă?
 - Ce, tanti, dar nu mă speria!
 - A mâncat chiftelele, cu ouăle mele cu tot!
 - Vai de mine, chiar aşa?
 - Dacă-ţi spun… nici nu ştii ce ticăloşi pot fi oamenii!
 - Bine că te-am întâlnit pe dumneata, tanti, să mă înveţi să mă fe-resc de cei răi!
 - Sigur că te învăţ. Când vin ăia înapoi, să stai uite acolo, în colţul ăla, pentru că mai am încă de lucru cu ei!
 - Dar nu pot să încep încă să îmi bat şi eu joc puţin, măcar de unul, tanti Cecilia?
 - Încă nu, trebuie să îi mai obosesc, pe urmă te las. Uite-i că vin, treci pe tavan în colţ şi ai grijă la păianjeni sau dacă aruncă ăia cu prosopul după tine, bine ţâcă?
 - Bine, tanti, uite ce are ăla la nas!
 Burtosul, cu două tampoane de vată înfipte în nări, se uita peste tot, prin bucătărie, după Cecilia. Mai erau câteva muşte, dar el ar fi recunoscut-o pe ticăloasă şi dintr-o sută. I-a spus burtoasei, care a intrat şi ea în bucătărie:
 - E acolo, aia cu aripile sclipitoare, să ştii că nu mă înşel! Aia care îşi freacă labele din faţă… Închide repede uşa, să nu ne scape!
 Voiau să nu le scape Cecilia şi nu ştiau, săracii, că ei erau în pericol. Femeia avea pliciul într-o mână şi bărbatul un ziar îndoit în patru, dar tot ei erau în inferioritate. După o jumate de oră de alergătură peste tot, abia au reuşit să lovească o muscă bătrână care, obosită de vacarmul şi vânzoleala din bucătărie, moţăia pe rama unui tablou cu cerbi. Burtosul s-a apropiat de victimă, care mai dădea încă din picioruşe, şi, după ce a privit-o bine, a strivit-o cu talpa papucului de casă şi a spus:
 - Nu e asta… şi atunci Cecilia, ca să-şi răzbune surata i s-a aşezat pe o buză.
 - Scârba naibii! s-a şters omul cu mâneca şi a început să scuipe. Era să îmi intre în gură, a continuat îngreţoşat.
 Au pornit războiul cu toate muştele din bucătărie şi femeia, cu pliciul în mână, s-a suit pe un scaun şi se pregătea să o lovească pe Mona în colţul unde stătea, dar s-a dezechilibrat şi, cu mâna în care ţinea pliciul, s-a sprijinit de un perete. Cecilia, de pe nasul burtosului, a văzut ce se întâmplă şi a zburat pe mâna de sprijin a burtoasei, care a lovit cu palma liberă peste cea de reazem şi a venit jos pe podea, ca un bloc turn după implozie:
 - Fire-ai musca dracului, nu pun eu mâna pe tine? se ridică blocul turn, cu greu, în patru labe. 
 Voia să pună mâna pe Cecilia când Cecilia a fost ea pe mâna ei… ce chestie şi cu jocul acesta de cuvinte. Acum Cecilia stătea lângă Mona şi amândouă îşi frecau labele din faţă şi râdeau.
 - Ţi-a fost frică, dragă, când ai văzut-o pe aia că se apropie de tavan?
 - Da, tanti, dar pe urmă m-am gândit să zbor în jurul capului ei şi să o ameţesc puţin!
 - Da, recunosc că nu ar fi fost o idee rea… totuşi, mai stai cuminte aici. Locul acesta a devenit cel mai sigur din toată camera.
 - Dar ce vrei să le mai faci, tanti?
 - Nici nu ştiu, ce-o ieşi!
 Cecilia porni din nou spre cei doi, în zbor planat. Burtoasa a reuşit să se ridice în picioare şi, aplecată înainte, îşi privea genunchii juliţi. O muscă mai prostuţă i s-a aşezat pe o bucă şi omul a luat pliciul de jos, apoi a lovit femeia cu putere peste locul cu muscă. 
 - Au, au, au! ce te-a apucat, idiotule? 
 - Am lipit-o, dragă, ce vrei?
 - Pişcă al naibii de tare, îşi freca femeia buca cu palma. Ia să o văd!
 - E alta, nu e ticăloasa! se uită bărbatul la musca de pe podea şi o strivi cu talpa. Cum dracu de aia scapă întotdeauna?
 - Ei, lasă că nu mai scapă ea, Pufuleţ! Mă îmbrac şi mă duc la magazinul de pe strada Faurului după un spray bun şi atunci să o văd pe unde mai scoate cămaşa.
 - Numai să nu stai mult, dragă!
 - Nu stau, vezi numai să nu fugă afară din bucătărie, Pufuleţ! şi femeia a deschis cu grijă uşa, apoi a ieşit din bucătărie, privind în toate părţile să vadă dacă nu iese musca respectivă afară.
 Cecilia era în al nouălea cer şi o dăscălea pe Mona:
 - Atunci când o să-i intri în urechi, că nasul îi astupat, să nu stai mult. Intri, îl gâdili cu aripile şi cu picioarele, apoi zbori cât mai sus, unde eşti ferită şi unde te poţi distra bine pe seama lui. Hai să te văd, şi să nu îţi fie frică!
 - Dar mi-e frică, tanti!
 - De ăla, după ce l-am obosit şi l-am umplut eu de sânge? Hai, du-te, nu fi copilă, numai să nu îi stai prea mult în ureche! şi Cecilia i-a făcut vânt tinerelei de pe tavan.
 Mona nu a mai avut ce face, şi-a luat inima în dinţi şi, cât era de mică, a intrat în viteză în urechea burtosului, ca un tren accelerat într-un tunel. Zbeng! s-a oprit palma omului direct peste urechea greu încercată în acea zi şi Mona a rămas captivă. Cecilia, care privea ce se întâmplă, a zburat direct în cealaltă ureche şi a început să bâzâie şi să urle în ea. Zbang! şi amândouă muştele erau captive, dar nici burtosul nu mai avea alte mâini cu care să îndese degetele în urechi şi să le facă de petrecanie. Stătea cu palmele amândouă peste urechile care îl dureau şi se gândea cum să facă să nu le scape. Va trebui să stea aşa până vine Aneta cu spray-ul şi atunci va feri o mână şi soţia lui îi va băga un jet lung în ureche, apoi va repeta operaţia în cealaltă parte. După ce muştele îi vor cădea din urechi, ameţite, le va zdrobi cu podul palmei, până nu va mai rămâne nimic din ele, apoi se va spăla cu multă apă călduţă, să îi treacă arsurile de la lovituri şi arsurile de la concentraţia spray-ului. S-a aşezat cu grijă pe un scaun şi suporta eroic vânzoleala din amândouă urechile, când, o muscă străină, culmea! i s-a aşezat chiar pe nasul şi el greu încercat.
 - Ăsta este complot în masă! suflă burtosul aer în sus, către nas, dar degeaba, că noua şi nevinovata muscă se simţea bine mersi acolo, ba chiar cu labele din faţă pipăia un tampon de vată din nara cea mai apro-piată.
 Probabil că a atras-o mirosul de sânge, de nu voia să părăsească în ruptul capului zona ispititoare. Burtosul s-a aplecat cu capul către tăblia mesei, dar asta nu era o rezolvare. Musca cea nouă a zburat, dar când omul s-a ridicat puţin, a revenit pe vârful nasului şi cu capul în vata din nas; probabil, din cauza asta, omul a strănutat. A strănutat atât de tare, încât cele două tampoane din nas au ajuns pe masă, musca după ele şi tentaţia a fost prea mare. A zdrobit pur şi simplu musca cu amândouă palmele una peste cealaltă, dar prin asta a trebuit să le lase libere pe Cecilia şi pe Mona, care au zburat direct în colţul tavanului.
 - Vai, ce m-am speriat! spuse Mona, încă tremurând de frică. Am încercat la un moment dat să plec prin el şi să caut o altă ieşire, poate nimeream gura sau altă gaură, mai în jos, dar nu am avut loc să trec.
 Cecilia, care încă tremura de frică, dar se abţinea destul de bine, să nu o vadă cea mică, i-a răspuns:
 - Nici nu este loc pe unde să treci, prostuţo, şi chiar dacă reuşeşti să intri în ei, nu mai este cale de întoarcere. Multe muşte exploratoare au intrat în oameni, dar niciuna nu s-a întors să ne spună cum este acolo, bine sau rău!
 - Poate că-i prea bine, şi din cauza asta nu s-a mai întors nicio exploratoare, tanti Cecilia!
 - Poate, dragă, fii atentă ce face prostul acela. Să stai aici!
 - Stau, tanti!
 Burtosul, cu un prosop în mână, dădea prin încăpere după toate muştele care mai erau acolo şi Cecilia a zburat pe sub nasul lui şi bâzâia pe sticla ferestrei. Era cât pe ce să o lovească, dar Cecilia era prea versată, s-a ferit numai atât cât trebuia şi din nou i s-a pus pe nas. Omul a dat cu prosopul spre faţă şi un colţ l-a lovit chiar într-un ochi. Urletele care au urmat au fost cele mai frumoase pe care le-au auzit în ziua aceea cele două muşte şi priveau cum burtosul îşi verifica ochiul în oglinda de deasupra chiuvetei, să vadă dacă îl mai are. Îl avea, dar era roşu şi bietul om a pus apă din belşug cu căuşul palmei, apoi s-a aşezat pe scaun, cu gândul să o aştepte pe Aneta şi să se termine odată. Şi-a amintit de cafea, dar tocmai atunci Cecilia i-a zburat prin faţa nasului, mângâindu-l, şi, ajunsă pe geam, a început să bâzâie batjocoritor, iar cana din mâna omului nu a nimerit musca, dar a făcut ţăndări sticla ferestrei. Burtosul s-a prins cu palmele de tâmple şi a urlat o dată de au căzut cioburile din geam şi s-a speriat până şi Cecilia, iar Mona a zburat lângă ea şi i-a spus:
 - Vai, ce nebun! Acum poţi să îl laşi în pace, tanti, că mie a început să-mi fie frică şi mai tare. Te rog eu, tanti Cecilia!
 - Ce vorbeşti, mucoaso, mai are încă o ureche de rezolvat, e prea întreagă, şi gata! pe urmă mă bag la somn. 
 - Bine, tanti, dar eu mă duc la adăpost. 
 - Du-te şi fii atentă la ce se mai întâmplă! apoi a început să facă ture prin jurul capului bietei victime, care era pe punctul să izbucnească în lacrimi.
 - Unde eşti, Aneta? se tânguia el, dar probabil că soţia sa, ca orice femeie, se oprise la o bârfă cu o vecină sau poate că nu găsise spray la magazinul de pe strada Faurului şi acum căuta în alt loc.
 Omul a început să strângă cioburile de pe jos şi să le desprindă pe cele care se mai ţineau încă pe marginea ferestrei şi Cecilia îl asista de pe vârful nasului.
 - Te ţii după mine, musca naibii, de parcă aş fi uns cu miere! scutura el capul, de data asta fără să mai folosească mâinile în care ţinea mai multe cioburi de geam.
 După ce a vorbit de miere, burtosului i-a venit o idee genială. A pus cioburile în coşul de gunoi, apoi s-a dus la bufetul de bucătărie şi, de pe raftul de sus, a luat un borcan, dar nu era cel căutat, adică cel cu miere, şi l-a pus pe marginea de jos a bufetului, apoi a luat altul, dar nici ăla nu era, apoi altul şi altul. Cele mai multe erau cu pastă de măceşe. 
 - Bun şi cu măceşe, a spus omul şi a înlăturat celofanul de pe borcan, apoi l-a mirosit.
 Mirosul era prea îmbietor şi burtosul s-a aşezat pe scaun la masă, din sertar a scos o linguriţă şi a început să mănânce, tacticos, privind după Cecilia care dădea ture.
 - Hai la tata, dragă! spuse omul după un timp şi apoi murdări din belşug cu pastă un şerveţel de hârtie.
 Pliciul îl avea pregătit, dar Cecilia nu s-a grăbit, s-a grăbit o altă muscă nehalită, care abia a intrat prin fereastra spartă, şi lovitura a fost extrem de precisă de data asta, numai că pasta care a fost pusă cam multă pe şerveţel s-a împrăştiat pe faţa de masă.
 - Să vezi ce o să urle Aneta, atunci când va veni! spuse burtosul.
 S-a aplecat să privească mai bine musca moartă, deşi era mai mult ca sigur că nu era cea vizată. Pliciul era murdar de pastă de măceşe, aşa că l-a băgat în chiuvetă, cu gândul că îl va spăla Aneta mai târziu. Cecilia, care halea pastă, l-a văzut când s-a întors de la chiuvetă şi a zburat lângă Mona.
 - Uite, ţi-am adus ceva dulce, dragă! şi i-a întins Monei lăbuţele din faţă pline cu pastă de măceşe, să le lingă micuţa.
 Mona a lins bucuroasă şi, pe urmă, când Cecilia a invitat-o la încă un raid, i-a răspuns:
 - Tanti Cecilia, mie mi-e tare frică! Cred că o să plec afară...
 - Mai stai, nu fi prostuţă, nu vezi ce bine ne distrăm?
 - Da, ne distrăm, dar tot mi-e frică!
 - Asta pentru că nu ai experienţă. Uite ce face nebunul!
 Omul, cu o perinuţă în mână, privea peste tot pe unde s-ar fi putut aşeza musca lui. 
 - Stai aici, spuse Cecilia şi din nou a început să zboare cu viteză în jurul burtosului, care s-a învârtit după ea până a ameţit şi a lăsat perna pe colţar.
 - Păi nu vine Aneta! a spus săracul şi s-a aşezat din nou pe scaun.
 Acum îşi pipăia nasul, iar Cecilia îi pipăia o ureche, cea mai puţin vătămată.
 - Păi ce ai cu mine, tu! sări omul din nou în picioare.
 Cecilia nimic, se ţinea scai de urechea bună şi, când omul a croit-o şi pe aia, a revenit pe nas.
 - Ce ţi-am făcut?! se lovi omul din nou şi iarăşi îl porni borşul pe nas.
 În timp ce fugea grohăind în jurul mesei, Cecilia se odihnea pe tavan lângă Mona. Râzând i-a spus tinerelei:
 - Cred că nu mai pot scoate mare lucru de la el până nu se odihneşte puţin!
 - Atunci mă duc şi eu pe afară, tanti Cecilia! Mulţumesc pentru masă, distracţie şi, cel mai mult, mulţumesc pentru ce m-ai învăţat astăzi!
 - Hai, lasă, du-te şi te joacă pe afară, eu o să stau la o bârfă cu fetele alea multe, adunate acolo, şi pe urmă mă bag la un somn bun!
 - Bine, tanti Cecilia, sărut-mâna!
 - Servus, tu!
 Nici nu a apucat micuţa Mona să iasă afară, că Cecilia cea înţeleaptă bâzâia disperată, lipită cu aripile şi toate şase lăbuţele pe hârtia de prins muşte, plină de alte isteţe moarte, hârtie atârnată de tavan, chiar lângă lampă...