Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările

vineri, 3 iulie 2009

Panorame (part I)

Acum câteva săptămâni, am făcut cu nişte prieteni un periplu prin nordul judeţului Sibiu, pe la câteva biserici medievale. O excursie care a îmbinat plăcutul cu utilul, timpul liber cu munca.

Am făcut o mulţime de poze, peste tot. De la locul "faptei" mi-am plănuit să fac nişte panorame, aşa că "mi-am făcut temele". Vedeţi ce-a ieşit.

Biserica din Aţel


Palatul Brukenthal din Avrig



Munţii Făgăraş, văzuţi de la Avrig

Cetatea de la Slimnic


Firma Somarest, Avrig


Biserica din Valea Viilor

Şi cam atât pentru "prima ediţie" de panorame. Voi reveni pe parcurs cu altele, pe măsură ce vor apărea. Sper să vă placă.

Enjoy.

joi, 4 decembrie 2008

Poze de iarnă

Ştie toată lumea că a venit iarna. Cel puţin, „introducerea“ în iarnă a fost făcută, cu o primă ninsoare. Ale cărei efecte deja au şi dispărut, cel puţin la oraş. La munte se mai păstrează niscaiva rămăşiţe, care, probabil, vor dispărea şi ele nu peste mult timp, dacă nu va veni o nouă ninsoare, care să reîmprospăteze stratul de zăpadă.

Întâmplător sau nu, de prima ninsoare am fost la Păltiniş, sărbătorind ziua unui prieten. Şi am venit acasă cu mai multe poze din natură, decât de la chef :).

Mi-au plăcut foarte mult câteva poze cu şi din natură, şi le voi posta aici.




















miercuri, 10 septembrie 2008

Bâlea Lac

Am fost acum câteva săptămâni într-o scurtă vizită la Bâlea Lac. Prima dată pentru mine când am ajuns acolo. Am auzit o tonă de poveşti despre această locaţie. A fost cald, dar cu vânt puternic, iar sandalele pe care le purtam m-au dezavantajat puternic, ţinând cont de pietricelele, pietrele şi pietroaiele din zonă, ca să nu mai zic de iarba extrem de alunecoasă.

Anyway... Nu voiam neapărat să vorbesc despre părerile personale despre Bâlea Lac (care au fost mai mult negative), ci voiam să postez două poze panoramice, pe care abia acum mi-am făcut timp să le bibilesc şi să le aranjez cum trebuie, deşi îmi făcusem "temele" încă de atunci :). Sper să vă placă.